Iordania (2)

Iordania (1)

Iordania intr-un articol pe care am avut ocazia sa il scriu intr-o revista de profil in octombrie 2008.

Oameni.Mistere.

Tocmai s-a incheiat a doua editie a expozitiei mele de fotografie "Oameni. Mistere", la Cluj. Si cu aceasta ocazie mi-am amintit de incurajarile prietenilor, cand au vazut prima editie de anul trecut de la Brasov.

Click aici pentru fotografii. [show-ul este inca work in pregress, poate voi invata sa postez si astfel de fisiere :-))].

Dintotdeauna mi-a placut sa fotografiez, dar in ultimele luni am dedicat mult timp acestei pasiuni. Fotograful care m-a inspirat de-a lungul timpului a fost Henri Cartier-Bresson, in ale carui fotografii si in a carui traire fata de fotografie m-am regasit mereu: “a fotografia inseamna a-ti alinia mintea, ochiul si inima. Este un mod de viata.”

“Intelepciunea nu o primim. Trebuie sa o descoperim pentru noi insine, in urma unei calatorii pe care nimeni nu poate sa o faca pentru noi” - spunea Proust. Pentru mine cautarea intelepciunii inseamna un drum spre mine insami, intâlnirea oamenilor din jur, dar si o calatorie fizica, care ma poarta spre alte tinuturi, printre oameni diferiti. Cât mai diferiti.
Am avut sansa sa ajung in locuri minunate, care te incarca de bucurie, de energie, de frumos. Am incercat sa ma las condusa de intuitie si de spontaneitate, sa surprind momente, expresii si locuri care mi-au creat o emotie si astfel am ajuns la fotografie. Fotografia este un limbaj universal, care imi permite sa va transmit emotia mea, oricât de diferiti ati fi.

Am ales sa va arat, intr-o prima expozitie, Orientul Mijlociu, pentru ca este un colt de lume plin de mistere si de peisaje unice, contrar prejudecatilor si al imaginilor tensionate de tipul “breaking news”. Orientul Mijlociu este o experienta pentru toate simturile. Pielea se strânge la contactul cu aerul fierbinte al desertului sau se invioreaza la atingerea rocilor umbrite. Urechile se obisnuiesc cu linistea desavârsita a desertului, se bucura la auzul pasilor sau rotilor care calca pe pietrisul batrânelor cetati, la chemarea imamului in noapte, sau tresar in galagia bazarelor (din care se desprind câteva cuvinte românesti, amintiri din facultate). Corpul se adapteaza locului, invata sa pretuiasca apa sau imprumuta ceva din armonia camilelor care pasesc maiestuoase.

Mirosul este intrigat de cardamonul din cafeaua servita de beduini atunci când esti oaspete in cortul lor, sau este imbatat in bazarele de mirodenii. Sufletul se linisteste la vederea unor fapturi simple pentru care libertatea este cea mai mare avutie, se inalta la vederea unui peisaj dumnezeiesc precum Wadi Rum. În desert inveti simplitatea si parcurgi rapid câteva etape ale drumului catre intelepciune.

Dar ochii sunt cei mai rasfatati. De minunata Comoara a Petrei, din gresie roz, o dantela care contrasteaza puternic cu piatra bruta din care a fost sculptata. De culori care se transforma sub razele soarelui. De forme modelate de vânt. De urmele fantastic de bine conservate ale unor asezari romane. De frumusetea nisipului rosu. De imbracamintea inchisa la culoare ce ascunde fete si trupuri de femei cochete. De ridurile unor batrâni beduini sau de expresiile unor tineri pusi pe sotii.